O viață de poveste – doamna Agatha Bart

Fiecare centenar sărbătorit în cadrul proiectelor noastre are o poveste minunată. Doamna Agatha Bart are o aură aparte, o față luminată și niște ochi mari. Dânsa emană căldură sufletească și optimism, îți dă o stare de bine de la primele cuvinte. Am vrut să îi fim alături, la ceas aniversar, atunci când a sărbătorit centenarul – 100 de ani de viață de poveste.

Sărbătorim cu mare drag viețile centenarilor, iar doamna Bart a fost cel de-al 104-lea centenar înscris în cadrul proiectului.

Împreună cu colegii mei am fost să îi ducem un tort, flori și o plachetă din partea doamnei Primar General Gabriela Firea. Am vrut să facem un gest frumos, să se bucure și să vadă că primește recunoaștere și din partea administrației, nu doar din partea apropiaților.

Îmi aduc aminte că am intrat la ea în salon, într-un loc superb, un cămin de bătrâni din viitor și reacția a fost una imediată, o bucurie reală a unui om care iubește să fie sărbătorit. Am fost alături de familia dânsei, doamna a avut alături trei generații – copii, nepoți și strănepoți – care au celebrat-o.

Familia dânsei locuiește în Franța, acolo unde doamna Agatha nu a reușit să se adapteze, însă de aproape opt ani de zile locuiește într-un cămin de bătrâni impecabil. Mi-aș dori ca mai mulți vârstnici bucureșteni să se bucure de un standard de viață similar.

Este impresionant să vezi un om care a ajuns la 100 de ani și care, în continuare, recită colegilor poezii, poartă conversații în franceză și încă mai vorbește latina.

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart