Interviu cu ALINA MAVRODIN VASILIU: Alexandra Dobre un manager cultural tânăr , serios și matur

>
Interviu cu ALINA MAVRODIN VASILIU: Alexandra Dobre un manager cultural tânăr , serios și matur

Cine dintre noi nu a rămas profund impresionat de maestria romanțelor românești? Am lucrat cu multă plăcere în cadrul evenimentelor marca CSMB cu doamna ALINA MAVRODIN VASILIU, director artistic al Festivalului Național “Crizantema de Aur”. Cunoscută interpretă de muzică ușoară, romanțe și fado, doamna Mavrodin Vasiliu este un ambasador de renume al muzicii românești peste hotare.

Sub atenta sa direcție a fost inaugurată la Târgoviște  „Casa Romanței” – spațiu muzeal unic în România dedicat promovării și conservării ROMANȚEI ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale. Deasemenea este susținătoare a includerii ROMANȚEI românești pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO (ROMANȚA figurează în Repertoriul naţional de patrimoniu cultural imaterial al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial).

Îmi face o deosebită plăcere să citesc interviul realizat de colegii mei împreună cu doamna ALINA MAVRODIN VASILIU.

Reporter: Puteți să ne vorbiți despre prima dată când ați lucrat cu Alexandra Dobre?

ALINA MAVRODIN VASILIU: Prima mea întâlnire cu Alexandra Dobre a fost la Târgoviște , in ianuarie 2017, cu ocazia evenimentui “Zilele Culturii Naționale “ pe care l-a organizat și găzduit Centrul Cultural pentru UNESCO “Cetatea Romanței“ împreună cu Federația Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO.

Alexandra Dobre era atunci director al Centrului Cultural pentru UNESCO din Sector 4 București. Am cunoscut astfel un manager cultural tânăr, serios și matur, cu un portofoliu bogat de realizări și de proiecte foarte interesante. Am văzut de atunci în Alexandra Dobre un potențial bun, uman și intelectual, pentru o carieră de success.

Reporter: Ce anume v-a impresionat la ea? Ce calități credeți că o recomandă pentru administrația publică?

ALINA MAVRODIN VASILIU: Alexandra Dobre este înzestrată din naștere cu calități deosebite, care îi sunt de mare folos în activitate: inteligență, empatie și darul comunicării cu care ajunge la sufletele oamenilor. Ai putea-o bănui de fragilitate pe Alexandra Dobre, dar cine o cunoaște bine îmi va da dreptate când afirm că este precum o Crizantemă, pe cât de gingașă la înfățișare, pe atât de rezistentă la intemperiile vremii. Și ale vremurilor! Este, așadar, foarte potrivită (și) pentru administrația publică!

Reporter: Ce trăsături de caracter credeți că sunt cele mai potrivite pentru a o defini pe Alexandra Dobre?

ALINA MAVRODIN VASILIU: Seriozitate, franchețe, anduranță, spirit foarte bun de echipă, generozitate. Când o asculți simți că vorbește din preaplinul inimii sale, ceea ce spune foarte mult  despre caracterul ei  și despre principiile sale de viață. Și îmi mai place la Alexandra Dobre că este, in vorbe și fapte, o tânără care pune preț pe valorile moralei creștin-ortodoxe, care sunt piatra de temelie a oricărei construcții de succes în plan personal și profesional.

 

Reporter: Ce amintiri plăcute aveti din cadrul evenimentelor la care ați lucrat împreună? Mai ales, proiectul ”Romanța ne unește”, dar și ”Comori muzicale românești”?  

ALINA MAVRODIN VASILIU: Cu susținerea doamnei primar general Gabriela Firea și cu sprijinul Alexandrei  Dobre – în calitate de manager al CSMB – aveam să realizăm în 2018 și 2019, o serie de evenimente memorabile la București  pentru promovarea Romanței, gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, în cadrul Programului Național de Concerte “Romanța ne unește“ (2018) și “Comori ale Romanței“ (2019). Concertele extraordinare de Romanță si poezie românească, pe care le-am realizat împreună cu CSMB, la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase“.

Au fost prilejuri minunate pentru publicul bucureștean de a se bucura de prestațiile artistice de calitate ale unor mari artiști, valoroși laureați ai Festivalului Național de Romanțe “Crizantema de aur“ de la Târgoviște, evenimente desfășurate sub patronajul CNR UNESCO. Respectul și dragostea cu care am fost onorați pe scenă , superbele buchete de flori și plachetele onorifice, mesajele  de prețuire pornite din sufletele organizatorilor și căldura cu care ne-a primit publicul, au transformat toate aceste concerte de succes în tot atâtea amintiri foarte dragi pentru care îmi reafirm gratitudinea.

Reporter: Cum vedeți implicare dânsei în promovarea muzicii și valorilor românești?

ALINA MAVRODIN VASILIU: Alexandra Dobre are suflet de Romanță, așa cum îmi place să spun despre oamenii sensibili pentru care funcțiile publice reprezintă o șansă și o oportunitate de a se manifesta uman și profesional pentru a contribui la promovarea valorilor de patrimoniu ale neamului românesc.

Pentru astfel de proiecte niciun efort nu este prea mare ! Romanța are un public de mare calitate, care merită să fie onorat prin concerte de înaltă ținută artistică . Ne bucurăm că strădaniile nostre, ale Centrului Cultural pentru UNESCO “Cetatea Romanței“ Târgoviște și ale organizatorilor Festivalului National “Crizantema de aur“, s-au concretizat în toată țara în astfel de concerte, grație colaborărilor de excepție pe care le avem cu mari instituții muzicale și teatrale din România și Republica Moldova, fiecare concert fiind o confirmare a succesului și o răsplată pentru eforturile organizatorilor.

Implicarea Primăriei Municipiului București și a Centrului pentru Seniori al Municipiului București în organizarea de excepție a acestor mari evenimente muzicale dovedește cu prisosință că managementul acestor instituții este pe mâinile unor profesioniști care își onorează menirea de a sluji interesului public al bucureștenilor.

Aplauzele acestora la scenă deschisă pentru Alexandra Dobre și pentru minunata sa echipă de profesioniști de la CSMB sunt o confirmare a succesului și o încurajare pt viitor.

Reporter: Aveți un sfat pentru Alexandra Dobre?

ALINA MAVRODIN VASILIU: Credință, nădejde și dragoste – sunt cele trei virtuți creștine, cu care îi recomand  să  “se  înarmeze “ în luptele deloc ușoare pe care le are de purtat, spre a izbândi în tot ceea ce dorește să realizeze. Din tot sufletul îi doresc să aibă parte de ocrotire divină!

 

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart