Îmbătrânire Activă

>
Îmbătrânire Activă

Fără îndoială, îmbătrânirea populației reprezintă o tendință la nivel global, care ajunge să afecteze toate statele, sub o formă sau alta. Statele încep astfel să recunoască importanța drepturilor persoanelor în vârstă și mai ales, să aprecieze și să stimuleze procesul de îmbătrânire activă.

Cu toate că există eforturi susținute din partea autorităților de a sprijini vârstnicii, aceștia contină să se confrunte cu situații care le restricționează drepturile și agravează problemele deja existente, legate de discriminare pe baza de vârstă, dizabilitate, religie, etc.

Din punctul meu de vedere, lipsurile cu care se confruntă persoanele în vârstă din România continuă să se înmulțească, în niciun caz să dispară.Cu atât mai mult, consider că cea mai mare provocare pe care o întâlnim la nivel international, dar mai ales în plan local este aceea de a gestiona într-un mod pozitiv această schimbare demografică, a nu considera fenomenul îmbătrânirii o povară pentru societate și nici o amenințare individuală.

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart