Editorial Alexandra Dobre – SENIORI DE BUCUREȘTI, numărul 6

2019 a fost un an care s-a dovedit pentru echipa mea, plin de provocări, succese și multe, multe momente fericite și emoționante. Am realizat cât de important este să oferi dragostea și atenția persoanelor vârstnice care au nevoie de tine, cât de însemnate sunt momentele în care nu se mai simt singuri şi văd în jur oameni inimoşi, de toate vârstele, care se gândesc la ei. Am alături o echipă entuziastă şi dedicată necondiţionat oamenilor, ale căror lacrimi de bucurie înseamnă pentru noi toţi cele mai frumoase şi de preţ daruri.

Sunt mândră că, numai în anul trecut, peste 17.000 de seniori au beneficiat de proiectele culturale şi social – recreative ale CSMB, cu toţii purtând acum, în minte şi în suflet, amintiri de neuitat. Mă bucură succesele proiectelor permanente de care au beneficiat şi în 2019, mii de seniori: „Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” (1391 de beneficiari), „Împreună de-o viaţă. Aniversarea căsătoriei 25, 50, 75 ani” (peste 4500 de cupluri), „Vieţi Centenare” (un total de 104 de beneficiari, la final de ianuarie 2020) şi, nu în ultimul rând, cel mai nou proiect „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă”, cu aproape 900 de beneficiari.

Exact acum un an, lansam împreună cu Primăria Capitalei și cu ISMB proiectul atât de frumos şi de generos, „Învăţătorii seniori sărbătoriţi în An Centenar”, prin care 364 de dascăli cu 40 de ani vechime, au fost omagiaţi şi premiaţi. Am adus cu toţii o reverenţă „Seniorilor de 5 stele”, personalităţi ale vieţii culturale, artistice, sportive, medicale şi ştiinţifice din Bucureşti și i-am omagiat pe seniorii care au împlinit 100 de ani sau mai mult, la Galele „Vieţi Centenare – Vieţi de Poveste”.

Ei sunt aceia care au scris istoria secolului de Unire care își are încă eroii printre noi; au învins trecerea nemiloasă a timpului, cu marile sale încercări şi au clădit ceva durabil pentru o societate puternică, fiecare în felul său contribuind la dezvoltarea acesteia. Cum să nu ne mândrim cu faptul că, urmare a demersurilor CSMB, domnul Dumitru Comănescu (111 ani) a fost declarat oficial „Cel mai vârstnic cetăţean al Bucureştiului”?! Vom continua să le dedicăm spații ample acestor oameni de valoare care nu trebuie uitați, iar în acest număr al revistei veţi avea ocazia să citiţi despre fascinanta poveste de viaţă a distinsei doamne centenare, Eugenia Cernat, la 101 ani.

Şi datorită dumneavoastră am avut ocazia să aflu despre fapte, întâmplări, povestiri, să împărtăşesc cu seniorii emoţii, sentimente şi bucuria momentelor petrecute cu ocazia proiectelor „Suflet pentru Suflet” sau „Senior pentru Senior”. Am marcat împreună marea sărbătoare a Bucureştiului, la aniversarea a 560 de ani de la prima atestare documentară, cu ocazia unor serii de concursuri de cultură generală care ne-au dovedit cât de multe ştiţi despre oraşul nostru drag. În numele „Artei pentru Seniori” am fost împreună la teatru, am asistat la spectacole de muzică uşoară și populară, la concerte de romanțe, muzică clasică și corală, neam adus aminte de Cenaclul Flacăra, am adus „tributul” nostru marilor interpreţi de muzică uşoară românească şi am trăit „Vremea Colindelor”…

Am încheiat anul 2019 cu un „Bucureşti în Sărbătoare”, cu o Capitală luminată feeric, cu spectaculosul Târg de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei, prin CREART şi vizitat de peste un milion de oameni şi cu cei aproape 100.000 de bucureşteni care au ales să petreacă noaptea dintre ani, pe ritmurile unei veritabile Disco Night Fever, organizată tot de PMB, prin ARCUB. Sunt un om norocos și-i multumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru aceasta! Fac parte dintr-o echipă unită, frumoasă, formată din oameni dedicați, inimoși, performanți, entuziaști și cu dorința de a face lucruri bune, pentru cei din jur!

Mulțumesc doamnei Primar General Gabriela Firea pentru încrederea acordată şi mulțumesc tuturor beneficiarilor proiectelor noastre pentru că ne apreciază munca şi dăruirea! Vă doresc tuturor un an mai bun!

CITEȘTE TOATĂ EDIȚIA

Fără comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart